Prof. univ. dr. Xavier Sala-i-Martin – DHC at the UBB

Unul dintre cei mai importanți economiști ai momentului, Xavier Sala-i-Martin, profesor la Columbia University, a fost distins joi, 6 aprilie 2017, cu titlul Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai

Ceremonia a avut loc la ora 11.00, în Aula Magna a UBB (str. M. Kogălniceanu nr. 1).

Absolvent al Universității Autonome din Barcelona (1985), Xavier Sala-i-Martin a urmat doctoratul în științe economice la Universitatea Harvard (1990), fiind, în prezent, profesor al Departamentului de Științe Economice al Columbia University (New York, SUA), dar și profesor asociat al Universității Pompeu Fabra de Barcelona.

Contribuțiile științifice de excepție ale prof. Sala-i-Martin vizează trei domenii de maximă importanță: creșterea și convergența economică, inegalitatea distribuirii veniturilor și sărăcia, respectiv competitivitatea economică, cercetările sale constituind unul dintre punctele de pornire ale filosofiei fundamentale a Uniunii Europene privind convergența economică.

Laudatio a fost prezentată de Conf. univ. dr. Cristian Litan.